Cronica (feminina) de pe blogul designerului vestimentar Laura lazar

Girl Power!

Anul acesta am ales sa-mi petrec ziua de nastere intr-un mod, unii ar spune diferit, eu spun asa cum iubesc eu.. intr-o mansarda cozy unde patru fete extraordinar de talentate ne-au delectat cu o piesa de teatru emotionanta. Am stiut de la inceput, cum am citit titlul piesei ca asta imi doresc pentru petrecerea de ziua mea. Recunosc ca nu stiam la ce sa ma astept, desi niciodata nu am fost dezamagita de piesele care se joaca la "La Scena". Imi place izul fresh al actorilor, faptul ca indraznesc si mai ales ca se simte iubirea lor nemasurata pentru arta cu care ne bucura pe noi, spectatorii. Poate pentru ca totul pare mult mai intim si esti foarte aproape de ei, le poti urmari reactiile si emotiile si ii poti citi - chiar in fata ta, la nici un metru distanta. Revenind la "Girl Power" nu a fost chiar cum ma asteptam, a fost cu mult mai mult si pot doar sa-i multumesc Universului ca am avut norocul sa se joace de ziua mea aceasta piesa de care m-am indragostit iremediabil. Ma asteptam la un joc nostim plin de sarcasm, insa piesa a emotionat pe fiecare in parte intr-un mod delicat plin de sentimente contradictorii. Eram la unison, am ras pe tot parcusul piesei ca spre sfarsit sa ne smulga cateva lacrimi, chiar si unora dintre baieti (stiu ca ei nu ar fi vrut sa spun asta). Emotia creata era atat de mare, incat ma uitam in jurul meu si inima imi tresalta de bucurie ca am putut sa aduc prietenilor mei dragi o parte de suflet curat, ca am putut sa ne rupem pentru cateva ore de lumea gri in care ne aflam, sa uitam de tot ceea ce ne face rau si sa fim alaturi de cele patru protagoniste pentru care prietenia si fericirea sunt cele mai importante atribute. Si da sfarsitul este trist, insa din pacate toti ajungem acolo si trebuie sa nu uitam de ceea ce lasam in urma noastra. Asa ca iubiti-va si uitati de restul!

Am inceput sa scriu despre piesa in ideea sa v-o recomand din toata inima, pentru ca noua, fetele ne-au facut aceea seara frumoasa si as vrea sa se mai bucure si altii de talentul lor. Este un "must"!!

Laura Lazar

http://lauralazardream.blogspot.com/2010/10/girl-power.html

Cronica (feminista) pe http://www.feminism-romania.ro/

GIRL POWER

Scenariu: Sabina Gradinaru Regie: Dana Voicu Cu: Sabina Gradinaru (Ivette) Iasmina Petrovici (Francesca) Raluca Botez (Anette) Ioana Ciorata (Alma) Locatie: La Scena Ilona Voicu Atunci cand am aflat ca urmeaza sa merg la teatru, la “Girl Power”, m-am gandit automat la postfeminism, la feminismul valului trei si ma asteptam la o poveste cu eroine puternice, care isi inving soarta potrivnica (eventual ingreunata de existent unor barbati), independente si capabile sa-si decida singure soarta (ceva intre Xena, printesa razboinica si Barbie, papusa care poate fi oricine si orice). Vazand piesa, mi-am dat seama ca nici  titlul nici continutul ei nu au nimic de-a face cu ceea ce asteptam eu de la piesa. “Girl Power”, am aflat ulterior, dintr-un interviu acordat de regizoarea piesei pentru un post de televiziune, se numeste asa din ratiuni comerciale si nu c-ar avea vreo legatura cu semnificatia pe care o are sintagma pentru postfeminism, numele initial pe care-l purta fiind “Daca Dumnezeu ar fi femeie”. Si, totusi, fara pretentii de afilieri feministe, Girl Power  este, de fapt, o piesa despre prietenie la feminin, despre acel sisterhood greu de tradus in romana dar pe care aceasta piesa, prin scenariu, regie si interpretare, il traduce frumos si simplu, intr-o poveste in care patru fete diferite sunt si raman impreuna, atunci cand rad, plang, se joaca, beau (da, si femeile mai beau din cand in cand!), vorbesc despre fanteziile lor erotice, dar si in fata unor evenimente majore, cum sunt aducerea pe lume a unui copil sau moartea. Si toate lucrurile acestea se intampla natural, fara excese de sentimentalism si cu mijloacele minime avute la dispozitie de o echipa care, practic, si-a autofinantat aceasta creatie.

Cronica (masculina) in Catavencu

Regretnice la vârsta regretelor

 de Mihai Buzea

Avem patru fete, la vârsta când încă femeile se cred „fete“, adică pe la treizeci de ani, cam aşa. E, şi se-adună ele frumuşel în Vama Veche pe plajă, şi-o pun de-o paranghelie (un fel de „pyjamas party“, doar că-n loc de pijamale e multă pileală şi ceva iarbă), care se termină prost. Asta-i acţiunea piesei* de care vă zic.

Recunosc cinstit că m-am lăsat prostit: de când merg la teatru am văzut piese destule, şi am pretenţia că mă prind din primele zece minute. Nu dacă piesa e bună sau e proastă (că doar nu mă cred Dumnezeu sau Alice Georgescu), ci dacă o să-mi placă sau nu; n-am greşit niciodată.

Adică nu greşisem niciodată până sâmbătă seară, când m-au lucrat fetele astea în foi de viţă, că de ruşine nici nu voiam să-mi scriu cronica, dacă nu zbiera la mine secretarul de redacţie (lucru care nu-i stă-n caracter).

Începutul e jalnic, patetic, complet nefericit, în cel mai bun caz: chirăieli şi ţipete de gagici, d-alea excitate de bucuria regăsirii şi a prieteniei feminine (în care oricum eu nu cred). Sunetele astea (nereproductibile grafic) sunt neplăcute auzului şi când sunt emise de mucoasele de gimnaziu, dar din guriţele unor june de 30, sunt înfiorătoare. Provoacă fiori de neplăcere pe ceafă, în stomac şi-n creierul mic, dacă mă-nţelegeţi pe undeva. Mă uitam la chipurile celor din sală: toţi bărbaţii aveau aceeaşi expresie pe ca re-o aveam şi eu, de suferinţă, dor de ducă şi păreau sfredeliţi de hamletiana întrebare „Ce p... mea caut eu aici?!“. Chipurile spectatoarelor, însă, prezentau simptomele extazului: guri căscate, ochi căscaţi, râsete sinceroide, foieli încântate pe scaun, şoapte apreciative. Ba mă trezesc că mă înghionteşte gagică-mea, din stânga: „Ia să mă duci şi pe mine-n Vama Ve che!“. Şi de ce?! Ce putea fi aşa fascinant în regretele trecute în revistă de vamaioatele improvizate: una regreta că făcuse sex c-un gay; alta, că nu făcuse; a treia, că n-apucase să stea şapte ani în Tibet cu Brad Pitt; ultima, că totdeauna simulase orgasmul – când, de fapt, marea şmecherie era să nu-l fi simulat niciodată... uau!

Uimitor, ultimele două treimi ale piesei m-au sorbit. Am „intrat“ în lumea re-creată de actriţe, nu mi-a mai păsat de chirăieli, am râs, am zâmbit şi m-am emoţionat alături de toţi ceilalţi spectatori, care acum nu mai erau bărbaţi şi femei, erau publicul. Şi publicul ăsta s-a simţit şi el parte din povestea celor patru artiste, dansatoarea, pictoriţa, cântăreaţa, jurnalista – interpretate de patru actriţe de care n-am auzit până acum, dar de care o să mai aud, în mod sigur.

•    Girl Power, de Sabina Grădinaru, la teatrul (şi cârciuma) La Scena. Regia: Dana Voicu. Cu: Sabina Grădinaru, Raluca Botez, Ioana Ciorâţă, Iasmina Petrovici.

GIRL POWER!

Sunt 4 si toate au super-puteri speciale. Nu vor sa salveze planeta, ci doar ce a mai ramas de salvat din viata lor. De fapt, sunt 4 fete obisnuite, dar incercarile prin care trec le obliga sa fie super-eroine. Se intalnesc dupa cativa ani si incearca sa-si regaseasca puterile cu care sa poata trece peste ce a fost si sa infrunte viitorul. Girl Power, reteta secreta! Sunt patru fete care stiu ce inseamna fericirea si bucuria de a trai, dar care au invatat si ce inseamna tristetea sau disperarea.

Si apoi au fost trei…