Cronica (masculina) in Catavencu

Regretnice la vârsta regretelor

 de Mihai Buzea

Avem patru fete, la vârsta când încă femeile se cred „fete“, adică pe la treizeci de ani, cam aşa. E, şi se-adună ele frumuşel în Vama Veche pe plajă, şi-o pun de-o paranghelie (un fel de „pyjamas party“, doar că-n loc de pijamale e multă pileală şi ceva iarbă), care se termină prost. Asta-i acţiunea piesei* de care vă zic.

Recunosc cinstit că m-am lăsat prostit: de când merg la teatru am văzut piese destule, şi am pretenţia că mă prind din primele zece minute. Nu dacă piesa e bună sau e proastă (că doar nu mă cred Dumnezeu sau Alice Georgescu), ci dacă o să-mi placă sau nu; n-am greşit niciodată.

Adică nu greşisem niciodată până sâmbătă seară, când m-au lucrat fetele astea în foi de viţă, că de ruşine nici nu voiam să-mi scriu cronica, dacă nu zbiera la mine secretarul de redacţie (lucru care nu-i stă-n caracter).

Începutul e jalnic, patetic, complet nefericit, în cel mai bun caz: chirăieli şi ţipete de gagici, d-alea excitate de bucuria regăsirii şi a prieteniei feminine (în care oricum eu nu cred). Sunetele astea (nereproductibile grafic) sunt neplăcute auzului şi când sunt emise de mucoasele de gimnaziu, dar din guriţele unor june de 30, sunt înfiorătoare. Provoacă fiori de neplăcere pe ceafă, în stomac şi-n creierul mic, dacă mă-nţelegeţi pe undeva. Mă uitam la chipurile celor din sală: toţi bărbaţii aveau aceeaşi expresie pe ca re-o aveam şi eu, de suferinţă, dor de ducă şi păreau sfredeliţi de hamletiana întrebare „Ce p... mea caut eu aici?!“. Chipurile spectatoarelor, însă, prezentau simptomele extazului: guri căscate, ochi căscaţi, râsete sinceroide, foieli încântate pe scaun, şoapte apreciative. Ba mă trezesc că mă înghionteşte gagică-mea, din stânga: „Ia să mă duci şi pe mine-n Vama Ve che!“. Şi de ce?! Ce putea fi aşa fascinant în regretele trecute în revistă de vamaioatele improvizate: una regreta că făcuse sex c-un gay; alta, că nu făcuse; a treia, că n-apucase să stea şapte ani în Tibet cu Brad Pitt; ultima, că totdeauna simulase orgasmul – când, de fapt, marea şmecherie era să nu-l fi simulat niciodată... uau!

Uimitor, ultimele două treimi ale piesei m-au sorbit. Am „intrat“ în lumea re-creată de actriţe, nu mi-a mai păsat de chirăieli, am râs, am zâmbit şi m-am emoţionat alături de toţi ceilalţi spectatori, care acum nu mai erau bărbaţi şi femei, erau publicul. Şi publicul ăsta s-a simţit şi el parte din povestea celor patru artiste, dansatoarea, pictoriţa, cântăreaţa, jurnalista – interpretate de patru actriţe de care n-am auzit până acum, dar de care o să mai aud, în mod sigur.

•    Girl Power, de Sabina Grădinaru, la teatrul (şi cârciuma) La Scena. Regia: Dana Voicu. Cu: Sabina Grădinaru, Raluca Botez, Ioana Ciorâţă, Iasmina Petrovici.